Clubul Sportiv ,,RADU SENSEY”
Clubul Sportiv „Radu Sensey”, îşi desfăşoară activitatea într-o sală de antrenament din cadrul Complexului Sportiv Unisport Movement din Bucureşti. Aşa practic, atât cei mici, cât şi adulţii, au toate dotările și ambientul necesar pentru a face antrenamente sau performanţă.
Președintele și sufletul acestui club este Radu Ciucă, practicant de Arte Marțiale din 1989, care a primit, de-a lungul intregii sale cariere de sportiv, cam tot ce se poate primi de la viața în această activitate, fiind campion național, european și mondial. Ce să-și dorească, ca sportiv, mai mult? Însă a muncit enorm să ajunga la o asemenea performanță.
Actualmente, Radu Ciucă este vicepreşedinte al Confederației Europene de Muay-Thai și Sensei pentru mulți copii și adulti, pe care ii pregăteşte, cu dăruire, din anul 2008, de când și-a incheiat cariera ca sportiv şi a pornit pe drumul, uneori anevoios, dar şi plin de satisfacții, al antrenoratului.
Cursurile oferite? Kempo, Kickboxing și Muay Thai La Clubul Sportiv „Radu Sensey” cei interesaţi vor descoperi lumea fascinantă a trei stiluri de Arte Marțiale şi anume Kempo, Kickboxing şi Muay-Thai Kempõ cunoscut de asemenea sub varianta de Kempo sau Kento, este numele dat câtorva stiluri de Arte Marțiale japoneze, care s-au dezvoltat pe la mijlocul secolului XX, printre altele, din arta de luptă a călugărilor chinezi Shaolin („Quan-Fa” sau „Kung-Fu”) și descendentul acestei Arte Marțiale pe insula Okinawa, Karate-Do. Kickboxing-ul este un grup de Arte Marțiale și lupte sportive realizate în poziţie verticală, care utilizează lovituri cu mâinile și picioarele, care poate fi practicat, ca autoapărare, fitness general, sau ca sport de contact.
La rândul său, Muay-Thai (sau boxul thailandez, cum i se mai spune), practic sportul national thailandez, este un stil de luptă derivat din Artele Marțiale thailandeze, care implică folosirea pumnilor, picioarelor, coatelor, dar şi a genunchilor.
Indiferent care dintre aceste trei categorii de cursuri se doresc a fi practicate, cei care doresc să se legitimeze la Clubului Sportiv „Radu Sensey” pot avea vârste cuprinse intre 4 și 14 ani (la grupele de copii) şi vârste peste 15 ani, până la orice vârstă (la clasele de adulți).
SENSEI RADU CIUCĂ, un profil al excelenței, ca sportiv şi antrenor: ,,CLUBUL este a doua mea FAMILIE!”
„Am început să practic Artele Marțiale de la vârsta de 8 ani. Karate până în anul 1997, după care am trecut la Kickboxing, considerând acest sport mai pe stilul meu, fiind mult mai complex. lar din anul 1999 am început antrenoratul. Dar cea mai mare reușită a mea, a venit în anul 2006, când am câştigat titlul de campion european la Kempo. În anul 2008 am câştigat titlul de campion mondial și am decis să mă retrag din competiţii şi să pregătesc eu, la rândul meu, mari campioni. Și sunt încântat că, deja, munca mea, ca Sensei, începe să aibă rezultate bune. Practic acest club este a doua mea familie! Aici am un ajutor de nădejde, respectiv pe fratele meu mai mic, Petrică Marin Ciucă. El a început să practice Artele Marțiale (Karate-semi contact de auto apărare) acum 23 de ani, mai exact în toamna anului 1996, pe când avea doar 12 ani, la îndrumarea mea şi a fratelui nostru, lon Ciucă. Și, după doi ani de pregătire, în 1998, participând la prima sa competiție în Artele Marțiale, a şi ieşit campion național! Dar, câţiva ani mai târziu, el s-a reprofilat pe Kickboxing-Muay Thai, unde și aici, la vârsta de 17 de ani, a devenit campion național. Astăzi el îmi este alături și pregătim, împreună, aproximativ 55 de sportivi. În plus el este şi arbitru de Kempo și Muay Thai. Pe băietii mei – Alexandru de 8 ani și Raul Antonio de 6 ani – încerc să îi obişnuiesc cu această lume şi, din acest motiv, ei sunt mereu cu mine, atât în sală, cât și la concursuri și demonstrații. Însă alegerea finală le aparține în totalitate. Dacă vor îmbrățișa acelaşi sport ca și mine aş fi mândru.”